Din .ro, Din viata

Duduie, duduie, v-a căzut umbrela!

Mergeam liniştit pe stradă, prin aglomeraţia mare care era în centrul oraşului, de parcă însă Cleopatra îi adunase pe toţi oamenii buni, fiecare îndreptându-şi paşii repezi când la stânga, când la dreapta, de nici ei nu cred că ştiau cu siguranţă unde vroiau să ajungă. În repeazeala în care mă aflam şi eu şi din grabire să ajung la serviciu, mă lovesc fără să vreau de o domnişoară drăguţă, frumoasă domnle, ca stele de pe cer, iar acesteia îi scapă ceva pe jos. Eram foarte grăbit, ba chiar în întârziere şi ştiam că dacă nu ajung la timp, şeful o să mă concedieze şi nu am stat nici măcar să întorc capul să văd ce a căzut, dar mite să mă opresc să o ajut şi să-mi cer scuze Mi-am văzut liniştit de drum, supărat totuşi, dar nu fac mai mult de 10 paşi că aud o bătrânică ţipând:

-Duduie, duduie, v-a căzut umbrela!

La care eu mă liniştesc şi îmi văd mai departe de drum, tot grăbit. La urma urmei, nici nu am văzut ce umbrelă avea domnişoara, nici scuze nu i-am cerut, nici cunoştiinţă nu am făcut, că tot m-a dat şeful  afară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *