Blogosfera, Din viata

Există aşa ceva?

În timp ce citeam Martin Page M-am hotărât să devin prost, pe la începutul lucrării am aflat ceva nou. Nu ştiam că există cursuri despre sinucidere care să te înveţe cum să nu dai greş. Adică să te duci la cursuri ca la şcoală iar profesoara să te înveţe cum să te omori. Şi cum să te omori sigur. Mă rog, vă las să citiţi câteva rânduri ca să înţelegeţi mai bine:

— Avem un prieten nou în seara asta, spuse profesoara, arătînd spre Antoine. îl voi ruga să se prezinte. Toată lumea se întoarse spre Antoine. Acesta, puţin intimidat la ideea de a lua cuvîntul în public, se ridică în picioare sub privirile binevoitoare şi încurajările mute ale asistenţei.
— Mă cheamă Antoine, eu am douăzeci şi cinci de ani.
— Bună, Antoine! răspunseră în cor participanţii.
— Antoine, interveni profesoara, poţi să ne spui de ce te afli aici?
— Viaţa mea e un dezastru, explică Antoine stînd tot în picioare, mişcînd nervos din mîini. Dar nu asta e cel mai grav. Adevărata problemă este că sînt conştient
— Tu ai ales să te sinucizi, murmură profesoara punîndu-şi mîinile pe pupitru, pentru a te cufunda în neantul liniştitor.
— De fapt, sînt atît de puţin dotat pentru a trăi, încît poate că mă voi realiza prin moarte. Am fără îndoială mai multe aptitudini să fiu mort decît viu.
— Sînt convinsă, Antoine, aprobă profesoara, că vei fi un mort foarte mare. Iar eu pentru asta sînt aici: ca să te învăţ, ca să vă învăţ să terminaţi cu viaţa asta care ne dă atît de puţin şi ne ia atît de mult. Teoria mea teoria mea este că e mai bine să mori cîtă vreme nu ţi-a luat viaţa totul. Trebuie să păstrezi muniţii, energie pentru moarte şi să nu ajungi acolo complet golit, ca bătrînii ăştia acriţi şi nefericiţi. Prea puţin mă interesează dacă sînteţi credincioşi, atei, agnostici sau diabetici, nu e treaba mea. Eu cred unele lucruri şi o să vă vorbesc despre ele, dar nu mă aflu aici ca să vă conving să muriţi sau să vă spun ce pot să fie viaţa şi moartea. Sînt experienţele voastre, motivele voastre, opţiunile voastre. Punctul nostru comun este că viaţa nu ne satisface şi că vrem să terminăm cu ea, atîta tot. Vă voi învăţa cum să vă sinucideţi în mod eficace, ca să nu daţi greş, într-un mod frumos, original, învăţătura mea se referă la modalităţile de a te omorî, nu la motive. Nu sîntem o Biserică sau o sectă, în orice clipă, veţi putea să plîngeţi, să părăsiţi acest curs, să ţipaţi: toate astea aveţi dreptul să le faceţi. Puteţi chiar să vă îndrăgostiţi de vecinul vostru şi să regăsiţi gustul pentru viaţă De ce nu, asta vă va face să petreceti clipe plăcute, chiar dacă riscăm să ne revedem peste şase luni. Dacă, din nefericire, voi mai fi încă aici.

Cîţiva dintre vecinii lui Antoine rîseră. Profesoara vorbea calm, nu ca un tribun politic sau religios, ci cu dezinvoltura unei profesoare de literatură în faţa unui amfiteatru atent. Cu mîinile în buzunarele hainei de smoking, era atît de sobru sclipitoare încît nu avea nevoie să folosească efecte exagerate, scenice sau retorice, pentru a crea în mod artificial o emfază.
— Există o cenzură împotriva sinuciderii. Politică, religioasă, socială, chiar şi naturală, căci doamnei Naturi nui place ca cineva să-şi aroge drepturi în privinţa ei, vrea să ne ţină în lesă pînă la capăt, vrea să hotărască în locul nostru. Cine hotărăşte moartea oamenilor? Am delegat această libertate supremă bolii, accidentelor, crimei. Asta se numeşte hazard. Dar e fals. Acest hazard este voinţa subtilă a societăţii care încet-încet ne otrăveşte prin poluare, ne masacrează prin războaie şi accidente Societatea hotărăşte astfel data morţii noastre prin calitatea alimentaţiei, periculozitatea ambientului cotidian, a condiţiilor noastre de muncă şi de viaţă. Noi nu alegem să trăim, nu ne alegem limba, ţara, epoca, gusturile, nu ne alegem viaţa. Singura libertate este moartea; a fi liber înseamnă să mori.
Profesoara bău puţină apă. Rămase cu braţele sprijinite pe marginea pupitrului. Se uita atent la toţi participanţii din sală, dădea din cap, complice, ca si cum iar fi legat o intimitate înţelegătoare.

În următoarea oră şi jumătate, profesoara a ţinut cursul. A predat mai multe metode eficace de sinucidere. Şia învăţat auditoriul cum să facă un nod culisant adevărat, elegant şi solid, ce medicamente trebuie alese, cum se dozează şi se combină pentru a muri în mod plăcut. A dat şi a pregătit reţete de cocktailuri letale frumos colorate, asigurîndu-i că sînt delicioase. A prezentat în detaliu diferitele arme de foc şi efectele lor asupra oaselor craniene şi a anatomiei creierului, în funcţie de calibru şi distanţa de tragere; i-a sfătuit ca, înainte de a se apuca să-şi tragă un glonţ în cap, să-şi facă o radiografie a craniului pentru a stabili unde să pună ţeava ca să nu dea greş. Cu ajutorul unor diapozitive cu scheme descriptive, le-a arătat elevilor ei atenţi ce vene de la încheietura mîinii să-şi taie, cum şi cu ce să le taie. I-a sfătuit să nu recurgă la mijloace aproximative cum ar fi gazul. A povestit sinuciderea lui Mishima, a lui Cato, a lui Empedocle, a lui Zweig Toate aceste sinucideri circumstanţiale care conferă un sens lumii, în fine, a încheiat cursul cu un omagiu adus Prof. Edmond, amintind că este preferabil să conciliezi două forţe letale pentru a nu da greş: medicamente şi spînzurare, vene şi revolver

Câteva mai multe rânduri. Nu cred că toţi au avut răbdarea să le citească. Deci ce vroiam să spun e că mi se pare total absurd, lipsit de gândire. Acum întreb, există aşa ceva?