Pe cuvântul meu de mincinos care sunt. Şi aici şi aici şi peste tot.

Salutări în continuare! Ne vedem când ne-om vedea!

Erau trei şi la un moment dat, cineva îl roagă pe unul din ei să se prezinte:

-Mă numesc Cătălin şi numărul meu de telefon e 076...

M-am oprit sâmbătă, nu am mai avut benzină. Am fost plecat toată ziua de acasă, cu plocon, vroba-ceea, iar seara la 8 nu am fost prea în stare să scriu ceva. Şi am zis mai bine aşa. Din toate articolele pe care le-am scris în perioada provocării, ca să zic în felul ăsta, au fost marea lor majoritate nişte bălării. Luaţi-le ca exemplu pe toate. Duminică nu am scris că n-am vrut.

Pentru cine nu ştie, “Un post pe zi timp de o lună” a fost o provocare în care eu şi Tibi ne pusesem în gând să fim zei. Pământenii nu sunt zei şi Tibi s-a oprit la a patra zi.

Până una-alta, o să scriu când am chef pe blogul personal şi o să mă ocup mai mult de proiecte, sau alte site-uri. Sănătate!

Prezentatorii de ştiri, presupun că ştiţi, sunt aşa de proşti că nu ştiu nici să citească un cuvânt mai lung ca pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza (pariu că nici voi nu puteţi!). Ştiaţi că ştirea apare pe un ecran în faţa prezentatorului, nu? Că doar nu învaţă o oră de ştiri.

Deja bat câmpii, dar hai să ne apropiem de imbecilismul de care vreau să spun. Nu mai ştiu sigur ce televiziune era, am uitat, oricum era ceva cu bare(sau bări) de ştiri roşii, ori realitatea ori tvr2. Şi începe ştirea promiţător:

-O vorbă din popor spune că dragostea trece prin stomac, aşa că de Sf. Valentin scoateţi-vă partenera la o prăjitură.

De partea de după virgulă nu sunt sigur că e exact aşa, însă sunt sigur de prima parte, cea cu dragostea. Sunt sigur că aceleaşi cuvinte le-a spus prezentatoarea. Trebuie să lămurim un lucru: când zici că dragostea trece prin stomac te gândeşti la sex nu la mâncare!!! Scurt.

Nu ştiu dacă la fel s-au gândit şi cei care au făcut ştirea, şi nici prezentatoarea nu e de vină, dar trebuia să spun şi am spus-o! Tare şi apăsat! Numai bine!

de aici.

Azi noapte pe la doişpe-unu, că aia e ora de meditaţie, când mă bag in pat, ma gandeam cand s-a luat primul ţigan de mine. Prima oară nu primul din rasa lor. Acum doi ani eram la balci (da, da, bâlci), si eu şmecher (şi prost pe vremea aia) aveam borsetă de gât, alea-alea. Bani munciţi de mine, vreun milion la momentul respectiv, + un telefon.

Si ma opreste un blackyboy si ma ia cu vrajeala ieftină, de care mi-am dat însă seama ceva mai târziu. Prima oară ne intreabă, că eram trei: eu, un prieten mai mic cu an ca mine şi un prieten de-al lui mai mare cu an ca mine, de unde suntem. Ca daca le zici ca esti dintr-un cartier de asta mai cunoscut si mai zici ca cunosti si vreun şmecheraş de acolo, cum am făcut când m-am întâlnit ulterior cu ei la sala de net, te lasă în pace. (Noroc că nu m-a mai cunoscut).

Da, şi revenind, el vorbea numai cu mine, nu stiu de ce, poate ca ma vedea cel mai mare (a se citi înalt) si eu mai avea putin si .. ştiţi voi, treaba aia udă. El tot imi cerea cincizeci de mii şi eu tot ziceam:

-hai bă eşti bulangiu, nu-ţi dau că azi am cheltuit mult!

Şi de asta mă oftic cel mai mult, că eram prea prost. Cum e posibil să-i zic aşa ceva? Ah, păi dacă aveam atunci mintea de acum, altfel stătea treaba, am mai spus. Păi acum port permanent un spray paralizant in geacă, un pumnal în buzunarul de la spate şi (uneori) o bâtă telescopică în ghiozdan. Ziceţi voi acum, dacă-l gazam şi-i rupeam o mână era tot la fel?

No bine, hai că mi-o plăcut de voi. Numai bine!

Finalul e mai prost, însă sper că v-am ţinut în suspans. Dacă vă întrebaţi dacă am scăpat, şi dacă da, cum, atunci fiţi atenţi. Ştiam că în urma mea venea mătuşă-mea, că eu plecasem mai înainte de acasă. Şi am tras de timp, făcându-l pe ăla cel mai bulangiu de pe planetă, până a ajuns mătuţă-mea în dreptul meu şi apoi am fugit la ea şi ei dracu ştie unde.

Ce aţi citit voi acum am scris azi-noapte pe telefon.