Din viata

Nus modest, mă!

Dar la urma urmei, ce este modestia? Unii zic că înseamnă a te purta simplu, a nu exagera atunci când vine vorba de calităţile, actiunile sau ideile tale. Însă acest lucru se numeşte mai degrabă prefăcătorie, decât modestie. Cel puţin aşa cred eu. Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor, citat de Confucius, modestia nu e dezinteres, ci o atitudine, crede Liviu Rebreanu. Mădălin crede că modestia uneori o calitate, iar alteori un defect. Uite de exemplu, un elev care a luat 10 la o materie şi nu se laudă sau nu ţipă în gura mare, e un copil medest, iar aici modestia e privită ca pe o calitate. Dar uite un alt exemplu, când dai un interviu pentru a primi un job. Aici modestia nu e bună. Acela care va sări şi îşi va susţine ideile cu demnitate va avea de câştigat şi va primi job-ul pe care tu îl vrei şi ştii că poţi face mai multe decât respectivul, dar nu poţi spune pentru că tu eşti modest.

Uneori sunt modest, alteori nu. Încerc să-mi însuşesc modestia doar ca o calitate, iar când ştiu că modestia nu e bună şi devine un defect, mă străduiesc să fiu un om obişnuit. De 8 martie, câţiva dintre elevii liceului, printre care mă aflam şi eu, au realizat un moment artistic în coordonare cu Doamna Profesoară de română, o femeie care a trecut prin viaţă şi despre care am o părere foarte bună. Eu aveam rolul Prevenitului din schiţa Justiţie de Caragiale, iar dacă nu aţi citit, Prevenitul era permanet în stare de ebrietate. Am încercat cât am putut de mult, m-am străduit din răsputeri să imit un om beat, dar mi-am dat singur seama că nu reuşesc. Doamna îmi tot zicea să nu renunţ, mă îndemna să continui, dar ştiam că acelea îmi sunt limitele şi decât să o fac de râs am dat înapoi, chiar dacă ştiu şi ştiam că nu e deloc un lucru de apreciat, dar simţeam că există o altă persoană care se pricepe mai bine la rolul ăsta, şi, decât să fac eu pe adormitul în faţa a câteva sute de elevi, printre care şi profesori, mai bine cineva care ştie. Dacă nu găseam pe nimeni, clar, trebuia să beau înainte de serbare ca să pot face rolul Prevenitului. Atâta timp cât am cedat rolul meu, pe care mă străduisem să-l învăţ, unui alt copil care se pricepea mai bine decât mine, cred că am fost modest.

Alteori chiar nu îmi pot ascunde sentimentele, oricât aş încerca. Nu pot, ăsta e felul meu de-a fi, stilul meu de viaţă. Nu mă pot abţine să nu zic că eu am făcut chestia aia mai bine decât ăla. Însă vreau să mai precizez ceva. Doar, zic doar, atunci când ăla mă enervează sau mi-a făcut vreun rău îl aduc într-o dispoziţie proastă în faţa altora. Iar lucrul ăsta se întâmplă foarte rar.

Cu toate astea, tot nu mă consider modest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *