Posts tagged Din Romania
E copil, spunei să nu folosească tot ce prinde în mână
Feb 26th
De multe ori mă gândesc la viaţa mea de când era copil, cum mă jucam cu ţărână, cu maşinuţe şi cum ajungeam pe fiecare seară acasă plin de sânge; ba lovindu-mă la mână, ba la picior, ba cădeam cu bicicleta şi mă făceam praf de tot. Mă juleam pe coate, în genunchi, ba câteodată şi în frunte. Nu că mă jucam cu obiecte ascuţite, că în afară de nămol şi maşinuţe făcute din chibrite nu mai ştiam foarte multe, dar, copil fiind, ca toţi, de altfel, cădeam pe stradă, nici eu nu pot să-mi mai dau seama de ce. În fond, îmi plăcea să alerg.
Astea erau ocupaţiile mele, însă văd că acum, odată cu evoluţia omenirii, copii nu se mai joacă cu tractoraşe, motoraşe şi avioane. Acum ne jucăm cu armele de vânătoare ale părinţilor.
Dar cel mai mult mă doare când văd că părinţii sunt nepăsători. Ce mă face să cred asta? Simplul fapt că îşi lasă armele încărcate. Aşa au murit mulţi copii, despre care am citit azi în Evenimentul Zilei.
Ce credeţi, cine e de vină, copilul sau părintele?
Tati, el mi-a luat acadeaua!
Feb 16th
Copii, copilaşi şi copilandri, netrecuţi de 10 ani. De câte ori nu-i auzi zicând asta?! De foarte multe ori, ba chiar te plictiseşti la un moment dat. Că i-a luat maşinuţa, că i-a luat acadeaua, că celălalt a făcut aia şi el nu, câte poate zice numai ca să iasă în faţă un copil. Şi dacă mai face şi o mutră specifică copiilor atunci e clar că nu mai ai încotro.
Dar un copil îl poţi înţelege. Plânge că i-a luat jucăria, acadeau, maşinuţa, că doar e copil, toţi am fost aşa. Însă frate, tu, om matur, cum să te duci la poliţie să spui că şoferul de pe ambulanţă e beat? A, ţi-a lovit maşina? Asta e, ţi-a cerut scuze, era în grabă. Avea 3 pacienţi cu arsuri de gradul III, crezi că stătea să vorbească cu tine?
Maturizaţi-vă, oameni buni!

